Fragment din irealitate

Am închis ochii și acolo erai tu.

Am întins mâna spre tine și mi-am trecut ușor degetele peste buzele tale. M-ai primit rece, mă lăsai să te privesc ca și cum aș privi o statuie și în fond, asta întruchipai în fața mea. Despre o statuie ai o imagine de asamblu; știi cum trebuie să arate, îi știi povestea, știi cam ce se vrea a fi, dar ceea ce nu știi este ce te-a adus în fața ei. Nu știi cum ai ajuns să o privești și să-ți stârnească în interior atâtea emoții și să te arunce într-un iad al întrebărilor la care poate nici nu vei găsi răspuns.
Tot rece mi-ai luat capul în mâini și mi-ai șoptit ceva la ureche. Nu-mi amintesc ce. Mă amețise glasul tău, iar cuvintele s-au risipit în aer în fraze incoerente și ilogice. Parfumul tău mă sufoca și nimic nu era mai plăcut decât să mă sufoc cu tine; cel mai dulce chin.
Te-am strâns în brațe și te striveam în îmbrățișarea mea și voiam să te fac mic și să pot cuprinde în spațiul dintre mâinile mele fiecare părticică din tine, voiam să te sfărâm. Mi se părea că în acel moment corpurile noastre erau două râuri care se întrepătrund și formează un fluviu; noi eram doar simplă materie fluidă care curgea odată cu timpul.

Apoi am deschis ochii și nu erai.

www.weheartit.com

Ceva

    Noi doi am avut ceva. Nu a fost un balon cu aer cald cu care am invadat cerul, a fost doar un balon cu heliu cu care ne-am jucat în zilele goale pe care le-am umplut cu noi. N-am dat sfoară în țară, nu voiam să te împart cu întreaga lume, te-am păstrat cu egosim, iar dacă te povesteam cuiva, te defineam intangibil. Dar a fost un ceva frumos, intens. Și poate tocmai acest mister care a învăluit "ceva"-ul nostru, ne-a făcut să trăim fiecare moment altfel. Și nu-ți săream în brațe când te vedeam, deși de multe ori aș fi vrut. Și nu te sărutam de fiecare dată când te aveam în față, deși tu-mi citeai pe buze, dar mă lăsai să fierb în dorința mea precum fierb căpșunile în propriul sirop când se fac dulceață, deși gustam din același sirop. Pentru că deși, de multe ori nu făceam anumite lucruri, amândoi ni le doream, dar mereu am fost niște actori buni. Poate tu mai bun ca mine. Dacă știam atât de bine să-mi joc rolul, această piesă s-ar fi terminat la timp. Și nu am avut un public care să zică la sfârșit "bis", dar atâtea scene s-au repetat! 
    Eu cred că noi doi am oprit și timpul uneori. Pentru că au fost momente când eram doar noi și am trăit asta, așa cum am trăit singurătatea în doi.  Dar ai fost mereu lângă mine, deși nu ai fost palpabil, deși te-am atins doar cu sufletul și te-am privit tot cu sufletul. Cu ochii doar te-am iubit. Și te iubeam de fiecare dată când te vedeam, azi poate puțin ciufulit, mâine poate cu acel tricou care nu-mi place, dar cu siguranță venea ziua când purtai blugii perfecți și cămașa ta albă sau albastră. Te iubeam atunci când coborai scările și ne întâlneam întâmplător sau când râdeam împreună și ți se formau cutele acelea în jurul buzelor. Atunci mintea mea îți fotografia imaginea și o păstra mult timp și mă găseam zâmbind, singură în pat. 
    Da, noi am avut ceva. Noi am avut discuții care nu începeau cu "bună, ce faci?" și nu se terminau cu "pa". Discuțiile noastre erau ipoteze, argumente, țipete, râsete, lacrimi, săruturi. N-aș putea reda o discuție cu tine, pentru că ea nu se povestește, ea se simte. Noi n-am avut apusuri și răsărituri, dar am avut zile, si au fost zile pline, zile cu cafea, cu paste, cu compot de piersici.
Am avut și uși trântite și "du-te dracu' ", am fost pe rând și proști și idioți, am fost noi. Cel mai important e că am fost doi. Ai fost ca un șablon și m-am decupat după tine și ne-am suprapus, dar întotdeauna tu ai fost din material dur și eu doar din hârtie. Dar cred că asta ne definea.
    Ceva-ul nostru poate fi amintit la trecut, dar el este prezent. Ceva frumos durează puțin și se simte cât o fracțiune de secundă, dar eu cu tine am simțit fericirea cât un minut. Lângă tine timpul durează altfel.

Actori și păpuși

     Ața cu care actorul își manevra

păpușa pe scenă s-a rupt.
     O mișcare mai bruscă a făcut
să se piardă coordonarea dintre ei.
     A plecat, uitând că fără el
păpușa există, dar nu trăiește.
   În lumina reflectoarelor
e doar umbra ei care-și repetă în gând
   mișcările.

   Această piesă de teatru cu păpuși 

s-a terminat când actorul din spate

   pleacă grăbit.

Viscol

Iubitule, au înnebunit fulgii de zăpadă!
Nu te mai juca cu ei!
Plutesc haotici în fața geamului meu
și nu pot să le înțeleg mișcările
bruște, grăbite, uneori timide,
dar îndrăznețe pe alocuri. 
Nu pot să-i urmăresc cu privirea.
Mă amețește acest joc al lor dezordonat.
Tu ești vântul care îi aruncă în toate direcțiile
și fără de care ei și-ar urma cursul normal.
Dar așa, fulgii
se zbat cum se zbat particule
din sângele meu când te văd
și-mi crește pulsul.

www.weheartit.com

Spune-mi

Spune-mi, 
dacă te-aș da jos de pe piedestalul 
pe care te-am urcat cu atâta siguranță și grijă,
dacă aș tăia acel fir de speranță
ce ne agață unul de celălalt, 
dacă aș mătura cu tine iluziile mele risipite pe podea,
dacă aș rupe norii în bucăți și
aș arunca toți fulgii de zăpadă asupra ta,
dacă mi-aș pune toate fricile la pândă să te atace,
dacă aș stârni împotriva ta al III-lea Război Mondial,
dacă mi-aș scălda fericirea în nefericirea ta,
dacă nu te-aș mai vrea, 
dacă te-aș iubi mai puțin, 
spune-mi, 
atunci m-ai iubi?

Povestea mea

Te-aș transforma în rânduri 

pe care le-aș înșira într-o carte

 și aș citi-o în fiecare zi, 

dând paginile grăbită să te descopăr

 întotdeauna la fel și totuși, altfel. 

Aș pune cartea într-un sertar al biroului

 și aș încuia-o acolo departe de priviri străine. 

Aș scoate-o seara unde un pahar cu vin 

ar ține locul paharului de vorbe 

pe care ți le-aș fi spus. 

Noaptea tu ești lectura mea favorită

de care nu m-aș putea lipsi. 

Opriți timpul!

Opriți timpul! 
Vreau să cobor din acest tren.
Stația la care trebuia să mă opresc
a trecut ca și neobservată.
Tu erai destinația mea.
Dar când aveam impresia că ești înainte 
și te ajung, observam că te trecusem deja.
Nu mai vreau să mai gonesc prin timp
încercând să ating intangibilul. 
Nu vreau să mai trag de firul ăsta de ață alb
cu care suntem cusuți noi doi
pentru că, nefiind elastic, se va rupe.
Am trăit această călătorie până când
clipa s-a consumat și eu o dată cu ea. 
Am obosit privind stații după stații trecând,
privind oameni grăbiți,
oameni așteptând, oameni primind alți oameni.
Vreau să cobor din acest regio, nu mai vreau 
să opresc la toate stațiile,
nu mai vreau să treacă oameni prin timpul meu,
nu vreau să se mai urce
sau să coboare după bunul plac.
Nu mai vreau să mă întorc la stația 
unde credeam că te găsesc așteptând pe peron
ca după un tren întârziat. 
Nu mai vreau să cred că mă așteptai pe mine.
Nu mai vreau să opresc la o stație 
care este doar un obstacol în călătoria mea. 

www.weheartit.com

Medicament și vitamine

Medicul mi-a spus că nu există remediu
pentru această boală ce-mi ești tu.
Pentru că doar tu-mi ești și cauză și efect
și consecință și remediu. 
Mă pot vindeca de tine doar cu tine.

Ești doza mea zilnică pe care o închid 
într-o capsulă de plastic
unde te fărâm și te împart în mod egal 
pentru momentele când o să simt că nu mai 
am nevoie de tine;
pentru că, de fapt, atunci o să am cea mai mare nevoie.

Când te-am cunoscut, nu știam că mi te-am prescris.
Că atunci a fost ziua când am pus parafa pe rețetă.
Și brațele mele aveau să știe asta abia 
când erau lipsite de îmbrățișarea 
care, antibiotic fiind, a creeat dependență.
Iar buzele-mi aveau să afle abia atunci 
când cereau flămânde buzele tale, 
pe care de fiecare dată când le întâlneau, le devorau. 

Vitamina C(e) ești?
Calciu, te rog. 
Am lipsă de calciu.

Dar am și imunitatea scăzută. 
Medicul mi-a spus că trebuie să măresc doza.

www.weheartit.com

O lumânare parfumată

Mă uit la o lumânare care arde ca la tine.

O lumânare parfumată, căci iubirea noastră are parfum: de dor. Arde mocnit lăsând să scape câte un fir de fum atât de intens ca acele momente în care între noi au fost doar scântei. De cele mai multe ori, ele nu s-au aprins, ci s-au risipit în aerul rece dintre noi. Dar acele puține momente în care s-au materializat, au răbufnit într-un incendiu de atingeri fizice și psihice, un incendiu ale căror urme s-au gravat în locul unde te simt mereu, în piept. 

Arde lumânarea, iar timpul o spintecă, făcând-o ușor, ușor, să dispară. Mă uit în foc, fiind hipnotizată de jocul flăcării atât de asemănător cu jocul nostru; jocul acesta continuu de “du-te - vin-o”, de “ia-mă - lasă-mă”. Flacăra se apropie ușor de mine, dar când să o ating, se eschivează subit și își continuă modulațiile în altă direcție. Îmi retrag mâna cu teama de a nu o stinge. Mă resemnez să o privesc de la depărtare, să o ating doar cu privirea, fără să o consum, atingând-o.

Se consumă cu patimă această materie solidă, iar în jurul ei se prelinge dulcea amintire a ceea ce a fost, dar se deformează într-un maldăr de ceară, o formă fără înțeles și fără scop. Rămâne o pată de parfum colorat pe masa din dormitor. 

Privesc pierdut cum focul devorează acea lumânare, în al cărei parfum te simt atât de prezent, în al cărei parfum se intruchipează toate amintirile noastre. 

Mă arunc în brațele acestui parfum și mă învelesc cu tine: umbră a prezentului meu! Mă învârt haotic încercând să nu pierd nimic din esența acestui parfum năucitor care-mi ești tu. Așa, cu tine la piept, mă așez și privesc flacăra aproape epuizată și fără vlagă care mai deapănă povești. Îți aud vocea. O iau la dans într-un tango alert. Am obosit. Cu un suflu de-al meu apăsat, își încetează activitatea și ultima flacără.

A plecat lumina care dansa la mine în cameră. Ai plecat și tu. Dar mi-ai intrat în draperii, în tabloul de pe perete, în așternuturi, în haine, în păr, în piele. 

www.weheartit.com

Ora de toamnă

S-a dat ora înapoi.

Timpul e darnic azi cu mine.
Azi am o oră în plus să te iubesc.
Am o oră în plus să
mă ascund la pieptul tău,
să mă încălzesc în brațele tale.
Iar tu ai o oră în plus
să nu-mi aparții.

Dar eu nu dau înapoi
nici amintiri, nici zâmbete.
nici lacrimi.

Oră, nu mă amăgi!
Vino înapoi!

Plagiat

Am ajuns umbra ta.
Mă afund în obiceiurile tale
și beau din paharul tău
ca să simt otrava ce altă dată
buzele tale o vărsau 
în corpul meu. 
Tot ce obișnuia să-mi placă
nu mai are niciun gust.
Aroma din cafea o regăsesc
doar în cana ta, iar camera 
este plină doar când 
abundă de parfumul tău;
când ecoul glasului tău 
se izbește haotic de toți pereții,
acei pereți care au avut și ochi 
și urechi și ne-au adăpostit iubirea 
de-atâtea ori.
Fumul de țigară ce m-acoperă
se transformă într-o altă țigară
din care trag ca să te fumez din aer,
să inspirăm același fum,
să ne otrăvim la fel, dar diferit.
Tu cu țigara, eu cu tine.

Dacă tu ești o realitate,
eu sunt copia ta imperfectă.
Îmbracă-mă cu tine! 

www.weheartit.com

Iubirea, ca o corabie cu care pleci în mare

         Te consideri salvare pentru alții,dar în încercarea ta, te pierzi pe tine. Încerci să te salvezi și arunci săgeți în jurul tău și atunci egoismul devine cea mai mare armă a ta. Ți-e bine. Ai mereu un refugiu. Știi mereu unde să te duci. Nu te interesează să fie toți pe aceeași linie. Știi cum e asta? Arunci un colac de salvare, când îți dai seama, de fapt, că tu te îneci. Și atunci oscliezi. Ce faci? Să salvezi sau să te salvezi? Pentru că le-ai face pe amândouă, dar conștientizezi că nu poți. Pentru că întotdeauna e mai bine să rănești, decât să fii rănit. Nu ai două colace de salvare. Dar, cred că dacă ai avea, pe unul l-ai ascunde. De ce? Pentru că vrei să pari că salvezi, să ți se recunoască meritele. Ajuți pentru că iubești sau iubești pentru că ajuți? Ai vrea să înțelegi și tu, dar cum să o faci dacă tu nu știi ce iubești. Iubești ce ai sau ce-ți lipsește?  E frustrant că nu le poți avea pe toate, nu? Trebuie să te gândești că atunci când îți faci corabie, trebuie să pleci cu ea pe mare. Plecarea presupune obstacole, marea presupune furtuni. Furtunile-sacrificii, iar sacrificiile reprezintă pierdere. Mereu trebuie să pierzi ca să câștigi; ceva mai bun, sau nu. Ești dispus? Sau te complaci în starea în care ești? Nu ai de ales? Ba da. Mereu. Când crezi că nu ai de ales, tocmai ai făcut-o.  Bun, ai plecat pe mare, dar  nu ai plecat de dragul plimbatului, ai plecat să-ți crești adrenalina, să ieși din monotonie, să ieși din rutină,dar ai intrat în altă rutină. Deci, te-ai amăgit doar. E corabia ta, crezi că știi să o manevrezi, dar uite că îi pierzi controlul la un moment dat, scapi cârma din mâini. Arunci ancora. Te-ai salvat? Deloc; pentru că ai rămas în mijlocul pustiului, unde nici busola nu-ți mai merge. Ghici? Nici vântul nu-ți mai este prielnic. Impasul la care ai ajuns a fost cauzat din cauza capriciului tău de a avea corabie. Și de ce-ți trebuie o mare agitată când la țărm e liniște? 

Și iubirea, ca o corabie cu care pleci în mare...

www.weheartit.com

Haos

www.weheartit.com

Noi suntem haosul perfect.
Tu esti acel "Vino" pentru al meu "Du-te".
Eu sunt acel "Hai" pentru al tău "Pleacă!".
Și e gălăgie și e dezordine
în viață, în suflet și pe stradă.
Sunt oameni mulți ce-și cântă of-ul,
sunt mulți străini grăbiți de viață și de timp.
Și e muzică și cântă vioare și chitări dezacordate
și clapele unui pian se aud răzvrătindu-se.
Sunetele unui patefon se zvârcolesc
în camera rece și ușor luminată 
și zgârie aerul.
E liniște deodată, dar e ceață.
E fum, e dor, e jale.
Apoi e soare. Și sunt nori hoinari.

Și e haos. Și ești tu.

Dor de ducă

Că tu ești stea căzătoare,
dar nu îndeplinești dorințe.
Și treci așa grăbit
de străpungi cerul nostru
și stele trec neobservate
că doar noi lucim acum
și azi și mâine;
Și ieri ce-ai fost? De ce te-ai dus?

Și lasă alte stele
să cadă-ncet;
Așa cum vin, se duc.
Cum tot ce pleac-o dată
Plecat va fi, de tot.

www.weheartit.com

Nu-mă-uita

Am presărat în calea ta
flori de nu-mă-uita, 
iar tu le-ai strâns 
și le-ai făcut buchet
și-ai aruncat cu el spre mine.
L-am prins, l-am dus la piept,
l-am mirosit și te-am simțit 
în fiecare petală.

Spune-mi: atunci cînd 
ți-am așternut florile
în calea ta, ți-au lăsat ceva din mine
așa cum fac ele acum
cu tine?










www.weheartit.com

Decor de toamnă

Acoperă-ți ochii cu o frunză ce va cădea

mai târziu ca să nu mai arunci

cu dorință prin ei.

www.weheartit.com

Fă-te copac ca să mă adăpostesc

 la umbra ta  și te golești de frunze

 așa cum m-am golit eu 

de mine în fața ta.

Rămâi singuratic și te cuprind eu,

dansez la umbra ta.

Mă îmbrac, în schimb, cu tine.

Îmi fac rochiță din mândria ta

și coroană din orgoliul tău.

În picioare nu am nimic;

să nu doară prea tare când 

îmi calc iar pe inimă 

pentru tine.

Voi sta cu tine pân' la primăvară.

Va trece-o iarnă peste noi,

iar când tu-ți vei recupera veșmintele,

eu mi te voi lăuda.

Falnic te vei întinde,

iar eu - privindu-te pierdută

printre mulțimea de copaci 

care mă vor lua de lângă tine - 

decor.

Automatism

Am învățat să te iubesc 
atât de frumos și de curat
și te-am iubit atât de sincer,
încât am acceptat o iubire 
care-mi era inferioară.
Buzele mele au învățat
să citească doar buzele tale
și se ascultau unele pe altele
într-o armonie perfectă.
Am învățat să închid ochii
atunci când încă mai erau
multe de văzut,
dar ochii mei nu voiau
să accepte că orice obiect
are și o umbră.
Am învățat să te ascult 
și să-mi înăbuș durerile
în brațele tale,
singurele brațe pe care le cunoșteam,
chiar și în întuneric.
Am învățat să te recunosc 
după cum respiri și după cum taci.
Râdeam numai după ce eram sigură
că tu râzi deja.
Știam să fiu fericită
numai după ce tu oboseai 
de atâta fericire.
Am învățat să te iubesc naiv și pueril.
Am învățat să-mi petrec ore în șir
doar privindu-te și să nu mă satur.
Am învățat să te am și să te mai vreau;
mereu mai mult.
Dar învățând să învăț 
atâtea lucruri care te privesc,
mi te-am însușit
și mi-ai devenit automatism.
Mi-ai devenit fel de a fi,
fel de a trăi.

Acum învață-mă să fiu eu fără tine
și să ne dezobișnuim unul de celălalt;
deja nu ne mai suntem necesari
unul altuia!

                                                              www.weheartit.com

Confesiune

-  Mai pune puțină sare, iubitule,
să condimentăm această poveste
cu nopți pierdute
și gânduri risipite în zadar!
(aș spune,dar ...) 

eu nu mai pot să-l mai iubesc;
mi-a obosit și inima
 de-atâta dor și chin; 
ca prea a fugit spre el descumpănită 
și s-a întors la mine-n piept 
ca un boomerang. 

Am întrebat-o de ce nu renunță 
și mi-a spus de zâmbetu-i copilăresc
 ce-l poartă-n cămăruță 
și de ochii cei obraznici 
ce-adesea o făcea 
să-i crească ritmul. 

Zadarnic vine și iar pleacă
cu firmituri din dulcele-i sărut.
Căci au gust adevărurile reci,
și nu minciunile preîncălzite;
deci, pa, adio,
poți să pleci!

www.weheartit.com

Nimic

În noaptea ce urlă după tine
stau singură cu amorul meu nebun
și mă zvârcolesc
în brațele dorinței de a te avea.
Cu sufletul plin și ochii goi
mă pierd în vise pustii
și speranțe amăgitoare.
Cu iluzii ce mă-nconjor
îmi petrec gândurile
și-mi înec amarul în aerul rece.

Te-am zidit în mintea mea
cum un copil zidește palate de nisip
pe malul mării.
Iar fiecare val ce le-a atins
le-a surpat puțin câte puțin
până au rămas
doar ce ești tu acum: nimic.

Dorul de tine îl pun deoparte.
Să uit aș vrea, să uit de tine!

Retorice

De ce căldura brațelor tale mă fac să mă simt ca acasă,
   dar atunci când pleci mă simt fără adăpost?
De ce sărutul tău e hrană pentru mine,
   dar când nu mai ești mă simt flămândă?
De ce ochii tăi îmi stăpânesc setea de tine,
  dar când pleci mi se face sete din nou?
De ce când mă atingi fiecare atom vibrează,
   iar când pleci simt că nu mai simt nimic?

De ce pașii tăi îmi sunt călăuză, 
  iar când pleci mă rătăcesc în acest univers fără sens?
De ce totul este infinit lângă tine, 
  dar devinde efemer când nu mai ești?
De ce fugim de noi, 
  când tot ce vrem e să ne găsim?
De ce mergem unul lângă altul, 
  dacă nu mergem în tandem?
De ce apari dimineața odată cu soarele, 
  dar apui odată cu el?
De ce mă vrei, dar nu mă ai?

Astenie

M-a consumat acest timp 
nerăbdător și rece
care nu te-a vrut lângă mine.
         M-au secat aceste sentimente 
         care-au fugit spre tine
         fără să se mai întoarcă,
         pe care le-ai întemnițat.
         Le-ai pus lacăt 
         și ai aruncat egoist cheia. 

M-au înecat amintiri pictate 
cu cenușa unei iubiri
ce nu de mult s-a stins.
         M-au otrăvit speranțe 
         și doi ochi de copil;
         Și-un zâmbet dulce și naiv
         Și un sărut pustiu.

M-a sufocat o-mbrățișare
cerută mult, cu jale.
Și a bătut o inimă lângă a mea
Unde este acum ea,oare?
         M-a pustiit iubirea
         Ce-odată ți-o purtam,
          și-am vrut să nu te vreau. 

Am obosit de-atâta suflet,
De-atâtea nopți pierdute-n vis.
De-atâtea lacrimi care, curgând,
s-au transformat în delir. 

www.weheartit.com

Trec toate

Au dispărut cireșii
care-au vegheat asupra noastră
de-au înflorit de nebunie.

A dispărut și primăvara
ce a adus parfum și vise
și-un geamantan de amintiri promise;
compromise.

A evadat orgoliul
ce până de curând a stat retras, cuminte.
Și auzind de tine,
Să lupte și cu mine-a fost în stare.

Și trec în stoluri păsări,
se duc spre lumi mai bune;
Lumi lăudate, se prea poate,

de guri nebune.

Trec toate.
Și trece timpul.
Și mie tot nu-mi treci.

21 mai

La tine în brațe
aș găsi refugiul perfect                                                              
unde, vagabondând, aș naufragia.
Repede m-aș vindeca de orice urmă
exhaustivă de iubire pierdută în
neant.
Ție ți-aș da și nopți albe de vară când,
iubind, am uitat să fim noi;
uitând, ne-am redescoperit.
                                                                                               
Te alung din gând și din inimă și tot
eu te aduc înapoi.


Iar când amintirea ta va deveni
ultima fărâmă de speranță,
bătând orologiul în miez de noapte, voi spune:
"E timpul să uit";
se miră și timpul  
cum eu te-am iubit.  

                                                                                                                                                                                              

În trafic

S-au luat gândurile-mi 

la întrecere.

Treceau pe roșu 

și nu erau daltoniste.

La fiecare trecere

nu dădeau prioritate

niciunei alte rațiuni.

În sensurile giratorii gândurile-mi

se învârteau de câteva ori frenetice,

ratând de fiecare dată ieșirea corectă.

În goana după tine, 

ignorând semnele de circulație

și intrând pe contrasens, 

s-au izbit frontal cu realitatea

care venea și ea grăbită 

să mă întâmpine.

La destinație tu nu erai, 

iar cursa în care m-am pierdut

era, de fapt, cu mine însămi.

M-am rătăcit pe parcurs.

Sunt pe drumul spre Nebunie,

                                               Iar astăzi m-a luat radarul.                                                                                                           

www.weheartit.com

                                                                                                                                                                                                           

Dispari în ceață

Când ne-am pierdut?
În beții de vară,
în nopțile târzii
sau în serile
când vorbeau paharele de vin
la balconul
unde astăzi mai simțim în aer
ecoul nostru?
În clipele când mă dezbrăcai 
cu privirea ta lacomă, 
poate...

În cameră și-n suflet 
plutește fumul de țigară
ce poartă amprenta ta.
Fumai puțin câte puțin
din inima mea 
și iubirea nu se consuma,

Când mi te-a luat 
acest timp hain?
Poate în momentele în care
umpleam tăcerea
cu acele cuvinte inutile
și lăsam clipa 
să piară în ceață.

Când te-am avut, de fapt? 

Gol

S-a așternut praful
pe gândurile mele.
Am căutat în cutia toracică
ultimele urme ale numelui tău
lăsate acolo din nepăsare.
Câteva bătăi temperate
mi-au spus că nu ai mai trecut
de mult.
Am vrut ca timpanul 
să-mi mai vibreze măcar o dată
la timbrul vocii tale, 
iar pe retină-mi să se proiecteze
imagina ta neștearsă.

Apropiindu-mă de geam,
am lăsat un aer rece 
să-mi treacă pe la tâmple
și am privit spre locul
unde gândurile noastre s-au întâlnit
ultima oară.
În simfonia cireșilor singuratici
am regăsit o primăvară
nesigură.
Beatitudine întârziată.
Tu și eu- utopie.

Aș opri timpul 
pentru a mă refugia 
încă o dată 
în brațele tale.
M-aș bucura secundă după secundă;
când clepsidra 
mă va îndepărta din acea îmbrățișare
dulce,
să nu știi nimic.
Dar să rămâi cu îmbrățișarea mea
în brațe.
un gol.

Cocktail

Înec iubirea într-un pahar cu venin.

Pun gustul tău lăsat pe sufletul meu-

Triplu sec.

Pe dinăuntru mă arde un dor,

72% alcool.

Viața mea ca un whiskey

în care am pus cola
când te-am întâlnit;

Amestec omogen, inutil uneori.

Votcă – că tu nu mai ești

Și a rămas doar sucul de mere verzi.

Pun gheață să se umple paharul.

Agit, amestec, gust.

Urme  de ruj lăsate pe marginea paharului.

Buze ce-și lasă amprenta pe alte buze. 

Mă-mbăt. Dorm. Uit. 

www.weheartit.com

Pentru tine, dragă mamă

De ani ți-s bătute mâinile, mamă

Iar pe chip îți citesc oboseala.

Dar inima de iubire ți-e plină,

Iar în ochi îți simt fericirea.

De dor ți-e sufletul plin

Și-ai vrea să fiu din nou copil;

și-n brațe să mă strângi, mai mult,

Orice gând rău să-mi alungi.

Ai înflorit frumos și

Greutăți în urmă ai lăsat.

Mulțumesc, mamă!

Prin viață m-ai învățat

Să răzbat.

Azi e despre tine și despre fericire.

Azi e despre copilărie și iubire.

Azi ești centrul universului meu,

Așa cum vei fi mereu,

Până în înaltul cerului

Și înapoi.

La mulți ani! Te iubesc!