21 mai

La tine în brațe
aș găsi refugiul perfect                                                              
unde, vagabondând, aș naufragia.
Repede m-aș vindeca de orice urmă
exhaustivă de iubire pierdută în
neant.
Ție ți-aș da și nopți albe de vară când,
iubind, am uitat să fim noi;
uitând, ne-am redescoperit.
                                                                                               
Te alung din gând și din inimă și tot
eu te aduc înapoi.


Iar când amintirea ta va deveni
ultima fărâmă de speranță,
bătând orologiul în miez de noapte, voi spune:
"E timpul să uit";
se miră și timpul  
cum eu te-am iubit.  

                                                                                                                                                                                              

În trafic

S-au luat gândurile-mi 

la întrecere.

Treceau pe roșu 

și nu erau daltoniste.

La fiecare trecere

nu dădeau prioritate

niciunei alte rațiuni.

În sensurile giratorii gândurile-mi

se învârteau de câteva ori frenetice,

ratând de fiecare dată ieșirea corectă.

În goana după tine, 

ignorând semnele de circulație

și intrând pe contrasens, 

s-au izbit frontal cu realitatea

care venea și ea grăbită 

să mă întâmpine.

La destinație tu nu erai, 

iar cursa în care m-am pierdut

era, de fapt, cu mine însămi.

M-am rătăcit pe parcurs.

Sunt pe drumul spre Nebunie,

                                               Iar astăzi m-a luat radarul.                                                                                                           

www.weheartit.com

                                                                                                                                                                                                           

Dispari în ceață

Când ne-am pierdut?
În beții de vară,
în nopțile târzii
sau în serile
când vorbeau paharele de vin
la balconul
unde astăzi mai simțim în aer
ecoul nostru?
În clipele când mă dezbrăcai 
cu privirea ta lacomă, 
poate...

În cameră și-n suflet 
plutește fumul de țigară
ce poartă amprenta ta.
Fumai puțin câte puțin
din inima mea 
și iubirea nu se consuma,

Când mi te-a luat 
acest timp hain?
Poate în momentele în care
umpleam tăcerea
cu acele cuvinte inutile
și lăsam clipa 
să piară în ceață.

Când te-am avut, de fapt? 

Gol

S-a așternut praful
pe gândurile mele.
Am căutat în cutia toracică
ultimele urme ale numelui tău
lăsate acolo din nepăsare.
Câteva bătăi temperate
mi-au spus că nu ai mai trecut
de mult.
Am vrut ca timpanul 
să-mi mai vibreze măcar o dată
la timbrul vocii tale, 
iar pe retină-mi să se proiecteze
imagina ta neștearsă.

Apropiindu-mă de geam,
am lăsat un aer rece 
să-mi treacă pe la tâmple
și am privit spre locul
unde gândurile noastre s-au întâlnit
ultima oară.
În simfonia cireșilor singuratici
am regăsit o primăvară
nesigură.
Beatitudine întârziată.
Tu și eu- utopie.

Aș opri timpul 
pentru a mă refugia 
încă o dată 
în brațele tale.
M-aș bucura secundă după secundă;
când clepsidra 
mă va îndepărta din acea îmbrățișare
dulce,
să nu știi nimic.
Dar să rămâi cu îmbrățișarea mea
în brațe.
un gol.