Mă uită!

Te uiți la mine.

Te uiți pe-ascuns când gându-mi zboară-n depărtări,

atunci când eu m-ascund de noi, de tine,

atunci când vântu-mi se amestecă în păr

când plouă și mi-s ude buzele

când râsu-mi pueril te strigă,

te uiți când vrei să mă alinți,

când vrei să mă-ncălzești,

când vrei să mă atingi,

te uiți, 

mă uiți.

Mă uit la tine,

Mă uit când pleci și când te-ntorci

atunci când treci grăbit uitând de lume-n jur,

atunci când te-nfășori în fumul de țigară

când vocea ta răsună înăuntru-mi

când ești pierdut și-mi cauți, nu-mi găsești,

mă uit când vreau să te alint,

când vreau să te cuprind,

și din priviri te chem,

mă uit,

te uit.

Uită-mă, te uit!

Copilul

Ești copilul iubirii noastre;
nu ești omul care ai fost și nici omul care vei fi.

Ești copilul din prezent,
omul de lângă mine;
Ești tu în momentele noastre de nebunie,
tu, cel care se uită la mine pe furiș,
dar care nu se teme să mă privească fix minute în șir,
ești copilul obraznic care îmi fură buzele 
și le păstrează între ale lui;
Ești copilul cu gropițe în obraji când râde,
cel cu ochi pierduți în începuturile noastre,
cel cu răspunsuri la întrebări nespuse,
cu mintea mereu în altă parte și totuși, mereu acolo.

Ești omul îmbrăcat în noi,
în iluzii, în jocuri adolescentine,
poate puerile uneori,
în ghicitori, în prea multe "la revederi plăcute"
și prea puține "bună, (te-am regăsit)".

Ești copilul iubirii noastre;
nu ești omul care ai fost și nici omul care vei fi.

                                                             www.weheartit.com