Fragment din irealitate

Am închis ochii și acolo erai tu.

Am întins mâna spre tine și mi-am trecut ușor degetele peste buzele tale. M-ai primit rece, mă lăsai să te privesc ca și cum aș privi o statuie și în fond, asta întruchipai în fața mea. Despre o statuie ai o imagine de asamblu; știi cum trebuie să arate, îi știi povestea, știi cam ce se vrea a fi, dar ceea ce nu știi este ce te-a adus în fața ei. Nu știi cum ai ajuns să o privești și să-ți stârnească în interior atâtea emoții și să te arunce într-un iad al întrebărilor la care poate nici nu vei găsi răspuns.
Tot rece mi-ai luat capul în mâini și mi-ai șoptit ceva la ureche. Nu-mi amintesc ce. Mă amețise glasul tău, iar cuvintele s-au risipit în aer în fraze incoerente și ilogice. Parfumul tău mă sufoca și nimic nu era mai plăcut decât să mă sufoc cu tine; cel mai dulce chin.
Te-am strâns în brațe și te striveam în îmbrățișarea mea și voiam să te fac mic și să pot cuprinde în spațiul dintre mâinile mele fiecare părticică din tine, voiam să te sfărâm. Mi se părea că în acel moment corpurile noastre erau două râuri care se întrepătrund și formează un fluviu; noi eram doar simplă materie fluidă care curgea odată cu timpul.

Apoi am deschis ochii și nu erai.

www.weheartit.com

Ceva

    Noi doi am avut ceva. Nu a fost un balon cu aer cald cu care am invadat cerul, a fost doar un balon cu heliu cu care ne-am jucat în zilele goale pe care le-am umplut cu noi. N-am dat sfoară în țară, nu voiam să te împart cu întreaga lume, te-am păstrat cu egosim, iar dacă te povesteam cuiva, te defineam intangibil. Dar a fost un ceva frumos, intens. Și poate tocmai acest mister care a învăluit "ceva"-ul nostru, ne-a făcut să trăim fiecare moment altfel. Și nu-ți săream în brațe când te vedeam, deși de multe ori aș fi vrut. Și nu te sărutam de fiecare dată când te aveam în față, deși tu-mi citeai pe buze, dar mă lăsai să fierb în dorința mea precum fierb căpșunile în propriul sirop când se fac dulceață, deși gustam din același sirop. Pentru că deși, de multe ori nu făceam anumite lucruri, amândoi ni le doream, dar mereu am fost niște actori buni. Poate tu mai bun ca mine. Dacă știam atât de bine să-mi joc rolul, această piesă s-ar fi terminat la timp. Și nu am avut un public care să zică la sfârșit "bis", dar atâtea scene s-au repetat! 
    Eu cred că noi doi am oprit și timpul uneori. Pentru că au fost momente când eram doar noi și am trăit asta, așa cum am trăit singurătatea în doi.  Dar ai fost mereu lângă mine, deși nu ai fost palpabil, deși te-am atins doar cu sufletul și te-am privit tot cu sufletul. Cu ochii doar te-am iubit. Și te iubeam de fiecare dată când te vedeam, azi poate puțin ciufulit, mâine poate cu acel tricou care nu-mi place, dar cu siguranță venea ziua când purtai blugii perfecți și cămașa ta albă sau albastră. Te iubeam atunci când coborai scările și ne întâlneam întâmplător sau când râdeam împreună și ți se formau cutele acelea în jurul buzelor. Atunci mintea mea îți fotografia imaginea și o păstra mult timp și mă găseam zâmbind, singură în pat. 
    Da, noi am avut ceva. Noi am avut discuții care nu începeau cu "bună, ce faci?" și nu se terminau cu "pa". Discuțiile noastre erau ipoteze, argumente, țipete, râsete, lacrimi, săruturi. N-aș putea reda o discuție cu tine, pentru că ea nu se povestește, ea se simte. Noi n-am avut apusuri și răsărituri, dar am avut zile, si au fost zile pline, zile cu cafea, cu paste, cu compot de piersici.
Am avut și uși trântite și "du-te dracu' ", am fost pe rând și proști și idioți, am fost noi. Cel mai important e că am fost doi. Ai fost ca un șablon și m-am decupat după tine și ne-am suprapus, dar întotdeauna tu ai fost din material dur și eu doar din hârtie. Dar cred că asta ne definea.
    Ceva-ul nostru poate fi amintit la trecut, dar el este prezent. Ceva frumos durează puțin și se simte cât o fracțiune de secundă, dar eu cu tine am simțit fericirea cât un minut. Lângă tine timpul durează altfel.

Actori și păpuși

     Ața cu care actorul își manevra

păpușa pe scenă s-a rupt.
     O mișcare mai bruscă a făcut
să se piardă coordonarea dintre ei.
     A plecat, uitând că fără el
păpușa există, dar nu trăiește.
   În lumina reflectoarelor
e doar umbra ei care-și repetă în gând
   mișcările.

   Această piesă de teatru cu păpuși 

s-a terminat când actorul din spate

   pleacă grăbit.

Viscol

Iubitule, au înnebunit fulgii de zăpadă!
Nu te mai juca cu ei!
Plutesc haotici în fața geamului meu
și nu pot să le înțeleg mișcările
bruște, grăbite, uneori timide,
dar îndrăznețe pe alocuri. 
Nu pot să-i urmăresc cu privirea.
Mă amețește acest joc al lor dezordonat.
Tu ești vântul care îi aruncă în toate direcțiile
și fără de care ei și-ar urma cursul normal.
Dar așa, fulgii
se zbat cum se zbat particule
din sângele meu când te văd
și-mi crește pulsul.

www.weheartit.com

Spune-mi

Spune-mi, 
dacă te-aș da jos de pe piedestalul 
pe care te-am urcat cu atâta siguranță și grijă,
dacă aș tăia acel fir de speranță
ce ne agață unul de celălalt, 
dacă aș mătura cu tine iluziile mele risipite pe podea,
dacă aș rupe norii în bucăți și
aș arunca toți fulgii de zăpadă asupra ta,
dacă mi-aș pune toate fricile la pândă să te atace,
dacă aș stârni împotriva ta al III-lea Război Mondial,
dacă mi-aș scălda fericirea în nefericirea ta,
dacă nu te-aș mai vrea, 
dacă te-aș iubi mai puțin, 
spune-mi, 
atunci m-ai iubi?

Povestea mea

Te-aș transforma în rânduri 

pe care le-aș înșira într-o carte

 și aș citi-o în fiecare zi, 

dând paginile grăbită să te descopăr

 întotdeauna la fel și totuși, altfel. 

Aș pune cartea într-un sertar al biroului

 și aș încuia-o acolo departe de priviri străine. 

Aș scoate-o seara unde un pahar cu vin 

ar ține locul paharului de vorbe 

pe care ți le-aș fi spus. 

Noaptea tu ești lectura mea favorită

de care nu m-aș putea lipsi. 

Opriți timpul!

Opriți timpul! 
Vreau să cobor din acest tren.
Stația la care trebuia să mă opresc
a trecut ca și neobservată.
Tu erai destinația mea.
Dar când aveam impresia că ești înainte 
și te ajung, observam că te trecusem deja.
Nu mai vreau să mai gonesc prin timp
încercând să ating intangibilul. 
Nu vreau să mai trag de firul ăsta de ață alb
cu care suntem cusuți noi doi
pentru că, nefiind elastic, se va rupe.
Am trăit această călătorie până când
clipa s-a consumat și eu o dată cu ea. 
Am obosit privind stații după stații trecând,
privind oameni grăbiți,
oameni așteptând, oameni primind alți oameni.
Vreau să cobor din acest regio, nu mai vreau 
să opresc la toate stațiile,
nu mai vreau să treacă oameni prin timpul meu,
nu vreau să se mai urce
sau să coboare după bunul plac.
Nu mai vreau să mă întorc la stația 
unde credeam că te găsesc așteptând pe peron
ca după un tren întârziat. 
Nu mai vreau să cred că mă așteptai pe mine.
Nu mai vreau să opresc la o stație 
care este doar un obstacol în călătoria mea. 

www.weheartit.com