Poezie în 5 acte

1. Fapt este că i-a furat liniștea într-o seară de iulie când a avut impresia că lui i se cuvine să o ia de mână, să o facă martora secretului lui și să o sărute ca și când nu exista ziua de mâine, ca și cum ea avea să înceapă să trăiască pentru el, pentru nopțile în care-l aștepta neștiind dacă va veni, ori nu.

2.Ea l-a primit ca pe un refugiu pe care-l aștepta de mult, ba chiar îl căuta pentru că obosise de cât înotase în ape tulburi. S-a agățat de el și nu a vrut să-i dea drumul, deși el era la rândul lui nisip mișcător. Ea singură l-a transformat în deșert și a început să vadă miraje.

3.La final, pe o scară de la 1 la 10 îl iubea infinit, dar ea nu a mai putut să se ofere fragmentată pentru treptat, pe drum, s-a pierdut pe ea. În casă stăteau agățate pe pereți amintirile vocii lui, glumelor, îmbrățișărilor, orelor de filosofat și aberat, cum îi plăcea lui să-i spună. Când se uita în oglindă, în ochii ei îl vedea pe el, iar când se îmbrăca în albastru, îl căuta dorindu-și să o vadă frumoasă purtând cele mai dulci greșeli colorate în nuanța lui preferată.

4.Iar când se gândește la el, vede în față un zid de dorințe și promisiuni de care se tot izbește și își dă seama că nu le-a fost dat pentru că nu ar fi fost atât timp să le ducă la bun sfârșit pe toate. Așa că drumul pe care îl marcaseră ca Hansel și Gretel s-a bifurcat ocolind zidul, iar ei și-au ales fiecare alt drum. În timp ce el s-a întors acasă cunoscând mult prea bine drumul, ea s-a trezit singură pe un drum care-i părea cunoscut, sau doar singurătatea îi părea cunocută - pentru că drumurile pe care le parcurgi singur sunt toate la fel.

5. X luni și un pachet de țigări. Atât i-a lăsat. I-a dăruit pachetul grăbit ca o promisiune că el cândva, nu e va mai întoarce ți ar fi vrut, totuși, să aibă ceva al lui. Ce naiv crezând că atât îi va aminti de el! Dar țigările lui o consumau ca și când ele o fumau pe ea, iar ea spera că în vâltoarea vântului fumul ei îi va mai traversa vreodată lui calea.

                                                      - sfârșit fără final fericit -

Bile de biliard

Ne lovim unii de alții ca bilele de biliard
împinși de instince și dorințe prăfuite
cu pudra de talc de pe marginea drumului;
uneori trecem unii pe lângă alții 
și doar curenții de aer 
lăsați în urma noastră
se întâlnesc și se împing,
să ne facem loc unii de alții
înainte să ne pierdem în colțuri
îndepărtate;
singuri sau nu, căutăm acel loc 
unde putem să ne pierdem fără să ni se caute urma.
În față ni se ridică bariere
și ca un bumerang ajungem de unde am plecat,
aceiași noi cu alte viziuni și alte greșeli.
Ne căutăm, ne găsim, ne pierdem,
ne dăm peste cap să ne ascundem golurile
și tot ce vrem este să fim plini,
plini unii de alții,
dar mereu suntem pe jumătate singuri
și tacul nu mai tace,
simțim cum bate în torace
atingerea celuilalt.
Și alteori ajungem în același loc,
cumva simțim că masa de billiard 
a fost creată 
tocmai ca să ne găsim. 

www.weheartit.com

Colecționar de amintiri

Îmi plac amintirile. 

Cred că ele sunt singura certitudine pe care noi o avem, singurele "lucruri" pe care le purtăm constant cu noi, pe noi, în noi. Ele sunt o proiecție vie și sinceră a celor ce noi am fost odată. Sunt amprenta faptelor noastre lăsată în minte. Amintirile reprezintă bagajul pe care îl ducem în lume după noi în orice colț de lume am merge. Acel bagaj care nu trebuie cântărit înainte să te urci în avion, pentru care nu ai limită și pentru care nu trebuie să plătești dacă o depășești; bagajul greu pe care nu trebuie să îl lași la cală, îl ai pur și simplu lângă tine. Bagajul la care nu trebuie să te gândești ce selectezi, ce iei cu tine și ce nu, nu hotărăști ce e necesar, pentru care nu trebuie să iei decizii. E mai mult decât ne-am putea dori. Amintirile sunt chiar mai mult decât o carte. Ele reprezintă o enciclopedie a sinelui pe care o poți deschide oricând, oriunde. Poți da replay la nesfârșit, până ești sigur că ai înțeles tot. Și chiar dacă nu ai înțeles pe moment, vei aduna mult mai multe amintiri care poate vor fi cheia celor din trecut.

Știi ce-mi mai place la amintiri? Că nu le poți da la schimb, ascunde, arunca, modifica, recicla, păstrăm forma lor brută, autentică. Uneori parcă prind viață; oricât de mult am încerca să uităm un lucru, el e tot mai prezent în mintea noastră. Alteori, parcă se joacă de-a v-ați ascunselea în mintea noastră. E de ajuns să treci pe lângă acel loc, să simți acel parfum, să auzi acea voce, iar amintirile ies la iveală haotice și traversează entuziasmate fiecare neuron care ne gâdilă mintea. 

Eu cred că toți oamenii sunt bogați pentru că dețin amintiri. Iar eu sunt un simplu colecționar de amintiri.

Povești în miezul zilei

Te-am întâlnit astăzi întâmplător
pe străzile zgomotoase ale orașului pustiu,
de altfel.
Umbra ta a trecut pe lângă umbra mea,
iar ele s-au îmbrățișat într-un frumos curcubeu
care a izvorât din prezent spre viitor
și înapoi - tot așa a dispărut.

Ți-am urmărit umbra care era singura lumină
din tot întunericul meu
cu care mă acoperisem deseori
când nu aveam altă opțiune 
decât pierderea în sine-mi.

Aș fi vrut ca umbra mea să aibă voce,
să poată striga tot ce corpul meu nu ți-a spus
târziu,în noapte - la ceas de sinceritate -
să te mângâie cu nuanțe calde,
să-ți strige numele în infinit 
și în felii de ecou.

Ne-am îndepărtat;
însă umbrele noastre au rămas ca paralizate
în mijlocul străzii
care nu mai știu dacă era aglomerată sau nu.

www.weheartit.com

Haina

M-am dezbrăcat de haina veche 
pe care o purtam pe mine de câțiva ani
și care se uzase;
îmi rămăsese puțin scurtă la mâneci
și culorile nu mai erau la fel de intense;
haina aceea am purtat-o 
de multe ori și când era soare,
dar și când ploua.
Mi-a ținut cald de atâtea ori,
dar de atâtea ori mi-a fost frig cu ea!

M-am dezbrăcat încet;
mi-am lăsat hainele să alunece ușor;
poate puloverul meu preferat l-am dat mai greu jos,
însă acum în fața lui sunt goală
și totuși, mă simt îmbrăcată.
Mi-e cald, mi-e bine;
unul lângă altul
în oglindă părem îmbrăcați în cele mai frumoase
parfumuri ale unui entuziasm inocent,
poate prematur;
Dar acum eu nu știu să mă mai îmbrac altfel.

www.weheartit.com

Univers paralel

Timpul s-a bulversat,
iar noi am rămas  
într-un univers paralel
în care nu eram doi, eram unul singur
pentru că nu aveam control asupra
mâinilor mele,
asupra ochilor și buzelor mele,
iar corpul meu se mișca după glasul lui,
inima mea bătea în duet cu respirația lui
și totul era atât de firesc
încât nu mai exista loc de întrebări
și de gânduri
iar spațiul dintre brațele mele
eram umplut perfect de el,
ca o piesă dintr-un puzzle.

www.weheartit.com

Un altfel de eu

Clipesc; 
o dată pentru mine,
o dată pentru tine.

Respir;
o dată pentru mine,
o dată pentru tine.

Îmi bate inima în piept;
o dată pentru mine,
de două ori pentru tine;
stai! Ce?! 
S-a derutat, a pierdut rândul.

A bătut inima mea
lângă a ta
când te-am luat în brațe
și mi-am pus capul pe pieptul tău
și inima ta s-a pus să-mi povestească
cu poftă de viață
despre cum ți-am lipsit
și cum i-a fost dor ca ochii mei
să-i accelereze pulsul,
sau stai!
Nu era cumva inima mea asta
care-mi povestea?

Eu nu mai știu...

Clipesc; 
o dată pentru mine,
o dată pentru tine.

Respir;
o dată pentru mine,
o dată pentru tine.

Ești tu, 
sunt eu,
ești tu - parte din mine.

                                                                   www.weheartit.com