Zâmbetul este acea expresie facială care îți luminează fața ,nu doar când ești fericit. Cu toții știm că este mult mai bine să prefaci un zâmbet decât să explici de ce ești trist. Și de ce nu explici? Pentru că majoritatea întrebărilor ” Ce ai pățit? ” sunt venite din așa zisa politețe , nu din interes pentru persoana în cauză . Crezi că dacă persoana respectivă vorbește cu tine ,o va face să se simtă mai bine. Dar din contră . Și, cum un zâmbet nu costă ,îl afișezi fără nicio ezitare . De aceea îmi place să spun că zâmbetul este ca soarele. Și nu pentru că îți luminează ziua sau pentru că alungă ploaia. Ci pentru că este înșelător. De câte ori nu am căzut în capcană uitându-ne pe fereastră și crezând că e cald ,pe când afară erau temperaturi negative ? De câte ori nu am crezut că o persoană e fericită când în sufletul ei se luptau atâtea sentiment ? Totuși ,mereu puțin soare pe cer dă bine ,chiar dacă presimțim că se apropie o ploaie.
Noi, oamenii ,suntem superficiali și naivi . Credem că dacă o persoană râde ,e fericită ;dacă un cuplu nu se ceartă , au o relație perfectă ; dacă cineva se îmbracă bine, trăiește în puf. Nu încercăm niciodată să vedem dincolo de aparențe,dar mereu judecăm. Unii oameni știu doar să-și ascundă mai bine sentimentele și să selecteze ceea ce vor să arate și ceea ce vor să păstreze pentru ei.
Cred că oamenii ar trebui să zâmbească mai des, pentru că sunt frumoși și pentru că mereu va fi un motiv. În orice lucru negativ, există o parte pozitivă care de multe ori cântărește mai mult.
Un citat în care chiar cred : ”Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău. ” Gabriel Garcia Marquez
Delicatețe, sinceritate , bunătate . Sunt doar câteva dintre stările pe care ni le crează primăvara. Nu văd alt anotimp mai pur și mai frumos ca primăvara. E timpul noilor începuturi , momentul când te trezești mângâiat de o rază de soare și un zâmbet îți răsare. Simți că nimic nu mai contează, realizezi că orice ai făcut aparține trecutului, că e momentul unui nou început . Florile care îți scot sufletul din monotonie și îți colorează din nou viața . Parfumul lor care te provoacă să faci lucuri nebunești și să te redescoperi . Încrederea pe care o simți când vezi ghioceii firavi mișcându-se lent în adierea vântului ; dacă ei au putut trece peste greutățile iernii ,poți trece și tu peste mici nefericiri care îți ies în cale. Anotimpul când devii mai bun, mai puțin egoist , când te gândești cum să-i faci fericiți pe cei din jur pentru că știi că fericirea lor amplifică fericirea ta. Când, puțin câte puțin descoperi iubirea ,sinceră, așa cum este ea . Zâmbetul persoanei iubite îți luminează ziua mai mult decât strălucirea soarelui , în ochii ei poți citi dragostea și atunci viața ta ia o altă întorsătură .
Marea, era ea în toată splendoarea ei , se întindea în fața mea . Calmă , valurile atingeau ușor țărmul. O priveam cu gândul în altă parte . Fiecare val mă lua ușor cu el și îmi dirija gândurile într-o altă direcție. În sufletul meu totuși se dădea o luptă. Sentimente contradictorii și confuze mă pătrundeau . Timpul parcă a rămas în loc pentru câteva minute . Eram doar noi două, marea și cu mine , spunându-ne povești . Dar ea avea atâtea de povestit . Câte povești de iubire nu au avut-o ca martoră, câte suflete nu au stat ore în șir privind-o și privindu-și viața în apele ei. Adierea ușoară a vântului îmi răscolea gândurile și mă făceau să realizez frumusețea momentului pe care îl trăiam . Toată lumea cunoaște mare vara, dar ea se dezvăluie atunci când nu o vede nimeni, poate doar un trecător grăbit care nu îi acordă importanță. Dăruindu-mi doza de fericire necesară , am hotărât să înalț un zmeu . De câte ori am făcut oare asta ? Nu îndeajuns încât să-mi amintesc sentimentul . Nu era oare un lucru pe care îl fac copii? Dar pe plaja aceea nu eram eu, era copilul din mine. Acea parte care se bucură de orice lucru mărunt,care râde când vede că poate face un zmeu să se înalțe ,care umblă cu picioarele goale pe nisipul ușor rece fără a se gândi că va răci . Pentru că eram acolo și trăiam acel moment ,trăiam prezentul, singurul lucru adevărat pe care îl puteam modela după propria plăcere. E frumos să fii copil . Nu am fost de prea multe ori la mare, dar de fiecare dată când am fost ,am descoperit altceva. Poate în asta constă autenticitatea . Să mergi în același loc ,dar să vezi de fiecare dată altceva.
Nu mă număr printre persoanele care iubesc ziua de 14 februarie,dar nici nu sunt acea persoană care să critice această zi. Ca român prefer ziua de 24 februarie și anume Dragobetele. Această zi ne distinge de ceilalți din alte țări, ne face unici pentru că oricum la capitolul originalitate am rămas în urmă de ceva timp. Dar ca persoană care iubește ,nu prefer nici una. De ce? Simplu. Iubirea nu se sărbătorește o dată sau de două ori pe an, ea se sărbătorește în fiecare zi. Nu este nevoie de o zi ca să-ți mărturisești sentimentele ,nici să dăruiești o floare sau un cadou. Lucrurile acestea ar trebui să vină din suflet oricând , să spui ” Uite, draga mea, cu ocazia zilei de astăzi !” Pentru mine cadourile și florile dăruite cu aceste ocazii nu sunt mai mult de 50% din inimă, sunt din obligație,pentru că trebuie ,pentru că așa este obiceiul. La fel este și cazul felicitărilor tipărite. Este ușor să dai bani pe un ambalaj frumos cu niște versuri emoționante ,dar farmecul citirii unei felicitări vine atunci când observi niște litere scrise cu stângăcie și timiditate care sunt departe de perfecțiune,dar pentru cel care le citește vor rămâne veșnic în suflet.
Nu cred că a putut cineva să nu observe numărul imens al pozelor postate pe Facebook cu flori,bomboane, cadouri postate în jurul datei de 14 februarie. Dar astăzi câte persoane au primit o floare,sau ieri, sau mâine? Dar pe 24 iar va fi abundență . Deja este previzibil, entuziasmul nu mai e același .Te bucuri că persoana iubită îți dă atenție ,dar nu ești surprins . Iubirea e un sentiment unic, de care ar trebui să ne bucurăm din plin și merită sărbătorită în fiecare zi dacă e sinceră,adevărată. Pentru că atunci când iubești nu ai limite, ești în stare de orice doar pentru a primi în schimb un zâmbet cald, o îmbrățișare plină de dragoste, un sărut profund. Și mai presus de toate ,iubirea nu explică. Nu știi de ce iubești, pur și simplu o faci și atât. Nu poți explica pentru că îți trec prin minte infinite cuvinte , imagini, melodii, momente încât tot ce ești capabil să faci este să răspunzi cu un zâmbet .
Întotdeauna m-a amuzat să ascult o persoană mințind când eu știam adevărul. Nimic nu se compară cu acea senzație când vezi cât efort depunde cel de lângă tine pentru a crea o poveste frumoasă și fără cusur.Deși pe moment avem satisfacția că am părut credibil în fața cuiva, gustul amar pe care îl avem după ce suntem descoperiți este de nedescris. Mereu spun că viața nu este ca în filme,dar dacă ar fi să găsesc un punct comun ar fi faptul că adevărul întotdeauna iese la suprafață ;mai devreme sau mai târziu. Pentru că odată ce creezi o poveste trebuie să ai capacitatea necesară să o reții,iar detaliile sunt cele care fac diferența și care sunt cel mai ușor de uitat. Ideea este că mereu o minciună crează altă minciună ,asta este partea tragică . Și unii fac asta ca un job . Având o viață plictisitoare, tinzi să o condimentezi puțin cu așa zise vise sau întâmplări inexistente,sau minciuni. Dar ,pe de altă parte, poți încerca să faci un bine ,să ai o intenție bună ,să nu provoci durere cuiva și astfel îți extinzi puțin aria de adevăr . Ironia sorții este că încerci să minți o persoană ca să nu o pierzi și o pierzi pentru că ai mințit-o . Eu prefer partea simplă : să aud adevărul, să mă doară ,dar să apreciez sinceritatea. Dar oamenii mereu preferă partea complicată. Și de aici provin dezamăgirile . Atunci când mințim ar trebui să fim dezamăgiți de noi înșine că nu avem curajul să recunoaștem un lucru pe care am fost capabili să-l facem. Ideea este,așa cum am spus,că adevărul iese mereu la suprafață și tind să cred că niciodată nu e prea târziu. Așa că am învățat să am răbdare și voi fi mai câștigată.
Se spune că persoanele puternice sunt cele cu un caracter puternic. Dar ce anume înseamnă un caracter puternic ? Pentru mine nu e puternică persoana care țipă ca să intimideze și lovește ca să impresioneze,ci acea persoană care spune mereu ce are de spus . Din moment ce ne gândim la un lucru și e tot timpul în mintea nostră înseamnă că trebuie să-l spunem . Nu de puține ori regretăm că nu am spus ce gândeam deoarece asta ar fi putut schimba ceva și chiar așa este . Mai bine regretăm ceva ce am făcut decât ceva ce nu am făcut . Orgoliul este unul dintre obstacolele care ne împiedică să fim sinceri cu cei din jur și astfel cu noi înșine. Câți dintre noi nu ne-am certat cu o persoană dragă și oricât ne-am fi dorit să-i spunem o vorbă dulce sau să îi spunem ce simțim ne-am abținut ca să nu părem slabi? Ceea ce nu știm este că a te abține în fața unui prieten, a persoanei iubite -asta înseamnă să fii slab, să vrei din tot sufletul să-i spui ceva ,dar să nu o faci. Deși sunt de părere că sentimentele se simt,nu se spun ,consider că întotdeauna trebuie să îi reamintești celui de alături ce înseamnă pentru tine și nu poți face acest lucru decât dăruindu-i o parte din gândurile și din sentimentele tale . De multe ori suntem atât de convinși că cei de lângă noi știu că îi iubim și că îi apreciem ,încât uităm să le mai arătăm acest lucru și să le mulțumim că există și astfel îi pierdem puțin câte puțin; iar un om e ca iubirea: odată pierdută ,va rămâne în sufletul nostru ,dar nu o vom putea aduce înapoi. De aceea ,dacă ai o vorbă bună de spus- spune-o, dacă ai un sfat de dăruit- dăruiește-l ,dacă ai ceva de făcut -fă! Mai târziu înseamnă niciodată.
Inevitabil timpul trece .. Uneori trece mai ușor,alteori mai greu. Am realizat că atunci când faci ceva ce-ți place ,te dedici complet și pierzi noțiunea timpului. Dar de cele mai multe ori folosim expresia :"Abia aștept să .." ,iar atunci ignorăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru pentru că ne concetrăm asupra viitorului și uităm să apreciem prezentul . Mereu de-a lungul vieții vom face atât lucruri care ne plac,cât și care ne displac,dar cel mai important este să ne bucurăm de fiecare pentru că orice experiență ne învață ceva nou. Pentru mine expresia "abia aștept să ..” reprezintă fuga de momentul prezent ,iar de cele mai multe ori , a fugi nu este soluția unei probleme ,ci a o înfrunta . Sunt una din acele persoane care consideră că fericirea nu e ceva ce se atinge ușor,dar atâta timp cât încercăm să vedem partea plină a paharului și să trăim fiecare moment bucurându-ne de el, tindem spre ea.
Iată că am intrat în nou an . Plini de speranțe și în continuare cu vise și planuri mărețe am pășit cu încredere în noul an.
Pentru mine întotdeauna au contat persoanele cu care sunt ,nu locul . Așa că anul acesta am hotărât să-mi petrec ultima zi din an alături de ele : Denisa și Bianca. Două persoane pe care mă pot baza și care mă cunosc cel mai bine. Nu am fost în club sau într-un restaurant select din Bacău pentru că nu mă definește . Dar am avut parte de o seară minunată și am profitat la maximum de aceste momente petrecute înainte de plecarea mea . A fost atât o seară liniștită,dar și agitată pentru că am făcut tot ce ne-a trecut prin cap . Bineînțeles pozele și filmulețele nu au lipsit ,dar singurele persoane care le vor vedea vom fi chiar noi .
