Ne lovim unii de alții ca bilele de biliard
împinși de instince și dorințe prăfuite
cu pudra de talc de pe marginea drumului;
uneori trecem unii pe lângă alții
și doar curenții de aer
lăsați în urma noastră
se întâlnesc și se împing,
să ne facem loc unii de alții
înainte să ne pierdem în colțuri
îndepărtate;
singuri sau nu, căutăm acel loc
unde putem să ne pierdem fără să ni se caute urma.
În față ni se ridică bariere
și ca un bumerang ajungem de unde am plecat,
aceiași noi cu alte viziuni și alte greșeli.
Ne căutăm, ne găsim, ne pierdem,
ne dăm peste cap să ne ascundem golurile
și tot ce vrem este să fim plini,
plini unii de alții,
dar mereu suntem pe jumătate singuri
și tacul nu mai tace,
simțim cum bate în torace
atingerea celuilalt.
Și alteori ajungem în același loc,
cumva simțim că masa de billiard
a fost creată
tocmai ca să ne găsim.
www.weheartit.com
Îmi plac amintirile.
Cred că ele sunt singura certitudine pe care noi o avem, singurele "lucruri" pe care le purtăm constant cu noi, pe noi, în noi. Ele sunt o proiecție vie și sinceră a celor ce noi am fost odată. Sunt amprenta faptelor noastre lăsată în minte. Amintirile reprezintă bagajul pe care îl ducem în lume după noi în orice colț de lume am merge. Acel bagaj care nu trebuie cântărit înainte să te urci în avion, pentru care nu ai limită și pentru care nu trebuie să plătești dacă o depășești; bagajul greu pe care nu trebuie să îl lași la cală, îl ai pur și simplu lângă tine. Bagajul la care nu trebuie să te gândești ce selectezi, ce iei cu tine și ce nu, nu hotărăști ce e necesar, pentru care nu trebuie să iei decizii. E mai mult decât ne-am putea dori. Amintirile sunt chiar mai mult decât o carte. Ele reprezintă o enciclopedie a sinelui pe care o poți deschide oricând, oriunde. Poți da replay la nesfârșit, până ești sigur că ai înțeles tot. Și chiar dacă nu ai înțeles pe moment, vei aduna mult mai multe amintiri care poate vor fi cheia celor din trecut.
Știi ce-mi mai place la amintiri? Că nu le poți da la schimb, ascunde, arunca, modifica, recicla, păstrăm forma lor brută, autentică. Uneori parcă prind viață; oricât de mult am încerca să uităm un lucru, el e tot mai prezent în mintea noastră. Alteori, parcă se joacă de-a v-ați ascunselea în mintea noastră. E de ajuns să treci pe lângă acel loc, să simți acel parfum, să auzi acea voce, iar amintirile ies la iveală haotice și traversează entuziasmate fiecare neuron care ne gâdilă mintea.
Eu cred că toți oamenii sunt bogați pentru că dețin amintiri. Iar eu sunt un simplu colecționar de amintiri.
Te-am întâlnit astăzi întâmplător
pe străzile zgomotoase ale orașului pustiu,
de altfel.
Umbra ta a trecut pe lângă umbra mea,
iar ele s-au îmbrățișat într-un frumos curcubeu
care a izvorât din prezent spre viitor
și înapoi - tot așa a dispărut.
Ți-am urmărit umbra care era singura lumină
din tot întunericul meu
cu care mă acoperisem deseori
când nu aveam altă opțiune
decât pierderea în sine-mi.
Aș fi vrut ca umbra mea să aibă voce,
să poată striga tot ce corpul meu nu ți-a spus
târziu,în noapte - la ceas de sinceritate -
să te mângâie cu nuanțe calde,
să-ți strige numele în infinit
și în felii de ecou.
Ne-am îndepărtat;
însă umbrele noastre au rămas ca paralizate
în mijlocul străzii
care nu mai știu dacă era aglomerată sau nu.
www.weheartit.com
M-am dezbrăcat de haina veche
pe care o purtam pe mine de câțiva ani
și care se uzase;
îmi rămăsese puțin scurtă la mâneci
și culorile nu mai erau la fel de intense;
haina aceea am purtat-o
de multe ori și când era soare,
dar și când ploua.
Mi-a ținut cald de atâtea ori,
dar de atâtea ori mi-a fost frig cu ea!
M-am dezbrăcat încet;
mi-am lăsat hainele să alunece ușor;
poate puloverul meu preferat l-am dat mai greu jos,
însă acum în fața lui sunt goală
și totuși, mă simt îmbrăcată.
Mi-e cald, mi-e bine;
unul lângă altul
în oglindă părem îmbrăcați în cele mai frumoase
parfumuri ale unui entuziasm inocent,
poate prematur;
Dar acum eu nu știu să mă mai îmbrac altfel.
www.weheartit.com
