Cred că ele sunt singura certitudine pe care noi o avem, singurele "lucruri" pe care le purtăm constant cu noi, pe noi, în noi. Ele sunt o proiecție vie și sinceră a celor ce noi am fost odată. Sunt amprenta faptelor noastre lăsată în minte. Amintirile reprezintă bagajul pe care îl ducem în lume după noi în orice colț de lume am merge. Acel bagaj care nu trebuie cântărit înainte să te urci în avion, pentru care nu ai limită și pentru care nu trebuie să plătești dacă o depășești; bagajul greu pe care nu trebuie să îl lași la cală, îl ai pur și simplu lângă tine. Bagajul la care nu trebuie să te gândești ce selectezi, ce iei cu tine și ce nu, nu hotărăști ce e necesar, pentru care nu trebuie să iei decizii. E mai mult decât ne-am putea dori. Amintirile sunt chiar mai mult decât o carte. Ele reprezintă o enciclopedie a sinelui pe care o poți deschide oricând, oriunde. Poți da replay la nesfârșit, până ești sigur că ai înțeles tot. Și chiar dacă nu ai înțeles pe moment, vei aduna mult mai multe amintiri care poate vor fi cheia celor din trecut.
Știi ce-mi mai place la amintiri? Că nu le poți da la schimb, ascunde, arunca, modifica, recicla, păstrăm forma lor brută, autentică. Uneori parcă prind viață; oricât de mult am încerca să uităm un lucru, el e tot mai prezent în mintea noastră. Alteori, parcă se joacă de-a v-ați ascunselea în mintea noastră. E de ajuns să treci pe lângă acel loc, să simți acel parfum, să auzi acea voce, iar amintirile ies la iveală haotice și traversează entuziasmate fiecare neuron care ne gâdilă mintea.
Eu cred că toți oamenii sunt bogați pentru că dețin amintiri. Iar eu sunt un simplu colecționar de amintiri.
