...pentru
că atunci când l-am văzut prima oară și aș fi fost pusă să aleg dintr-un milion
de oameni, pe el nu l-aș fi ales. Dacă
mi-ar fi spus cineva că ritmul inimii mele va bate în funcție de el, aș fi râs...
...pentru fiecare neuron pe care mi l-a pus la încercare și pentru cei pe
care i-a și distrus
...pentru
fiecare gând ascuns pe care l-am avut și pe care l-a scos la iveală oricât de încătușat
era în mintea mea
...pentru că atunci când vorbeam, mă simțeam în Lie to me, iar fiecare minciună pe care vreodată am spus-o, m-a apropiat
de el
...pentru
că atunci când mi-a strâns mâna prima dată, am simțit că nu vreau să treacă o zi fără să-i simt din nou mâna în mâinile mele
...pentru
că am fost o provocare, pentru că ne-am căutat reciproc atenția și când am avut-o, am simțit
că am păcălit timpul
...pentru fiecare glumă proastă făcută
vreodată, pentru că am învățat să vorbim aceeași limbă
...pentru
că de fiecare dată când plângeam, cea mai inoportună glumă mă făcea să conștientizez că pentru fiecare lacrimă risipită, ratăm un zâmbet
...pentru că am reușit la rându-mi să-l enervez măcar jumate
din cât a reușit el
...pentru
că mă făcea să văd semnificativul și nu banalul
...pentru clătitele de dimineață, pentru tortul de biscuiți de mai târziu, pentru toate cicolatele mâncate
împreună și cafelele în doi
...pentru
whiskey-ul cu gheață și cola
...pentru că mama mi l-a citit în ochi
...pentru
că, deși mi-a dat impresia că nu mă ascultă niciodată, mereu a știut să spună o
vorbă unde îi era locul și când îi era timpul
...pentru
că el nu mi-a dat soare, dar mi-a dat curcubeu
...pentru
că m-a învățat că există atâtea stări prin care ființa umană poate trece într-o
zi
... pentru că atunci când râde, ființa lui se ascunde în spatele
puștiului inocent de 14 ani
...pentru că atunci când îmi ia fața în palme și mă aseamănă cu
toate animalele grădinii zoologice, mă văd în ochii lui
...pentru că ochii lui sunt doar căprui, dar mă pătrund până în măduva oaselor și-mi fură
rațiunea
...pentru că, deși în gesturile
mele îl recunosc pe el, în gesturile lui mă recunosc pe mine
...pentru că ochii lui m-au
dezbrăcat de mai multe ori decât au vrut să o facă mâinile lui
...pentru că sunt omul de astăzi
...pentru
că m-a învățat să fiu
...pentru că astăzi, 23 ianuarie 2018 îi cerșesc explicit prezența.
