La ce te gândești?
La tine.
În ce fel?
În toate felurile.
Mă gândesc cum mă iei de mână, mă gândesc cum îți lipești buzele de ale mele și apeși, mă gândesc la cum îmi zâmbești când îți spun că ți-am luat țigări. Ai același zâmbet pe care îl am eu când te văd. Ce ironic! Iubim ce ne distruge ușor,dar sigur, iubim ce e toxic.
La ce mă mai gândesc? Mă gândesc că suntem două stele rătăcite într-o galaxie alergând una după cealaltă, luminându-ne. Iar după ce terminăm de copilărit, te ascund în cutia cu lucrușoare la care țin și pe care o mai deschid ocazional când fac curățenie. Mă gândesc la lumea de afară, lumea din afara lumii noastre, la ochii răi, la cei care pun piedici după colțurile blocurilor, la cele două tabere care joacă "Țară, Țară, vrem ostași" și cum fug de lângă tine spre ei, dar rup bariera și mă întorc tot la tine mereu, ca un boomerang.
Mă gândesc la ziua aceea, la toată sala plină de oameni care se întindea în fața mea, dar goală fără tine. Cum te căutam pierdută, cum voiam să te scot din suflet și să te așez acolo pe un scaun, să te văd, să fii prezent, nu doar o iluzie. Mă simțeam ca în deșert și tu erai doar un miraj, când alergam spre tine, mă izbeam de un perete rece.
Îți mulțumesc pentru ce-mi ești și pentru ce mi-ai fost; mă rog, pentru ce nu-mi ești și nu mi-ai fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu