De ce căldura brațelor tale mă fac să mă simt ca acasă,
dar atunci când pleci mă simt fără adăpost?
De ce sărutul tău e hrană pentru mine,
dar când nu mai ești mă simt flămândă?
De ce ochii tăi îmi stăpânesc setea de tine,
dar când pleci mi se face sete din nou?
De ce când mă atingi fiecare atom vibrează,
iar când pleci simt că nu mai simt nimic?
De ce pașii tăi îmi sunt călăuză,
iar când pleci mă rătăcesc în acest univers fără sens?
De ce totul este infinit lângă tine,
dar devinde efemer când nu mai ești?
De ce fugim de noi,
când tot ce vrem e să ne găsim?
De ce mergem unul lângă altul,
dacă nu mergem în tandem?
De ce apari dimineața odată cu soarele,
dar apui odată cu el?
De ce mă vrei, dar nu mă ai?
M-a consumat acest timp
nerăbdător și rece
care nu te-a vrut lângă mine.
M-au secat aceste sentimente
care-au fugit spre tine
fără să se mai întoarcă,
pe care le-ai întemnițat.
Le-ai pus lacăt
și ai aruncat egoist cheia.
M-au înecat amintiri pictate
cu cenușa unei iubiri
ce nu de mult s-a stins.
M-au otrăvit speranțe
și doi ochi de copil;
Și-un zâmbet dulce și naiv
Și un sărut pustiu.
M-a sufocat o-mbrățișare
cerută mult, cu jale.
Și a bătut o inimă lângă a mea
Unde este acum ea,oare?
M-a pustiit iubirea
Ce-odată ți-o purtam,
și-am vrut să nu te vreau.
Am obosit de-atâta suflet,
De-atâtea nopți pierdute-n vis.
De-atâtea lacrimi care, curgând,
s-au transformat în delir.
www.weheartit.com
Au dispărut cireșii
care-au vegheat asupra noastră
de-au înflorit de nebunie.
A dispărut și primăvara
ce a adus parfum și vise
și-un geamantan de amintiri promise;
compromise.
A evadat orgoliul
ce până de curând a stat retras, cuminte.
Și auzind de tine,
Să lupte și cu mine-a fost în stare.
Și trec în stoluri păsări,
se duc spre lumi mai bune;
Lumi lăudate, se prea poate,
de guri nebune.
Trec toate.
Și trece timpul.
Și mie tot nu-mi treci.
