atât de frumos și de curat
și te-am iubit atât de sincer,
încât am acceptat o iubire
care-mi era inferioară.
Buzele mele au învățat
să citească doar buzele tale
și se ascultau unele pe altele
într-o armonie perfectă.
Am învățat să închid ochii
atunci când încă mai erau
multe de văzut,
dar ochii mei nu voiau
să accepte că orice obiect
are și o umbră.
Am învățat să te ascult
și să-mi înăbuș durerile
în brațele tale,
singurele brațe pe care le cunoșteam,
chiar și în întuneric.
Am învățat să te recunosc
după cum respiri și după cum taci.
Râdeam numai după ce eram sigură
că tu râzi deja.
Știam să fiu fericită
numai după ce tu oboseai
de atâta fericire.
Am învățat să te iubesc naiv și pueril.
Am învățat să-mi petrec ore în șir
doar privindu-te și să nu mă satur.
Am învățat să te am și să te mai vreau;
mereu mai mult.
Dar învățând să învăț
atâtea lucruri care te privesc,
mi te-am însușit
și mi-ai devenit automatism.
Mi-ai devenit fel de a fi,
fel de a trăi.
Acum învață-mă să fiu eu fără tine
și să ne dezobișnuim unul de celălalt;
deja nu ne mai suntem necesari
unul altuia!
