Nimic

În noaptea ce urlă după tine
stau singură cu amorul meu nebun
și mă zvârcolesc
în brațele dorinței de a te avea.
Cu sufletul plin și ochii goi
mă pierd în vise pustii
și speranțe amăgitoare.
Cu iluzii ce mă-nconjor
îmi petrec gândurile
și-mi înec amarul în aerul rece.

Te-am zidit în mintea mea
cum un copil zidește palate de nisip
pe malul mării.
Iar fiecare val ce le-a atins
le-a surpat puțin câte puțin
până au rămas
doar ce ești tu acum: nimic.

Dorul de tine îl pun deoparte.
Să uit aș vrea, să uit de tine!