pe străzile zgomotoase ale orașului pustiu,
de altfel.
Umbra ta a trecut pe lângă umbra mea,
iar ele s-au îmbrățișat într-un frumos curcubeu
care a izvorât din prezent spre viitor
și înapoi - tot așa a dispărut.
Ți-am urmărit umbra care era singura lumină
din tot întunericul meu
cu care mă acoperisem deseori
când nu aveam altă opțiune
decât pierderea în sine-mi.
Aș fi vrut ca umbra mea să aibă voce,
să poată striga tot ce corpul meu nu ți-a spus
târziu,în noapte - la ceas de sinceritate -
să te mângâie cu nuanțe calde,
să-ți strige numele în infinit
și în felii de ecou.
Ne-am îndepărtat;
însă umbrele noastre au rămas ca paralizate
în mijlocul străzii
care nu mai știu dacă era aglomerată sau nu.
www.weheartit.com
