E ploaie și suntem noi
și nu e romantic, e doar bacovian;
O avalanșă de stropi de ploaie m-a lovit
în timp ce conversam cu tine-n gând
și greu mi-am dat seama că nu vorbele
tale mă lovesc,
ci acești stropi de ploaie zăpăciți;
Și m-a lovit un pumn de vorbe seci
duse în neant ca toată apa asta
șerpuindu-se pe străzi.
În casă e mirosul tău amestecat
cu fumul de țigară și de whiskey;
paharul răsturnat pe masă,
țigara consumându-se în van
ca toate visurile mele
pierdute în al nemuririi ideal
Iubindu-te aș vrea ca ploaia să se-oprească
și să-nceteze cerul s-arunce cu atâta ură
pedepse pentru noi
Iar eu să te cuprind în brațe,
să se deschidă cerul,
Și să nu mai fie ploaie
dar să fim tot noi.
La ce te gândești?
La tine.
În ce fel?
În toate felurile.
Mă gândesc cum mă iei de mână, mă gândesc cum îți lipești buzele de ale mele și apeși, mă gândesc la cum îmi zâmbești când îți spun că ți-am luat țigări. Ai același zâmbet pe care îl am eu când te văd. Ce ironic! Iubim ce ne distruge ușor,dar sigur, iubim ce e toxic.
La ce mă mai gândesc? Mă gândesc că suntem două stele rătăcite într-o galaxie alergând una după cealaltă, luminându-ne. Iar după ce terminăm de copilărit, te ascund în cutia cu lucrușoare la care țin și pe care o mai deschid ocazional când fac curățenie. Mă gândesc la lumea de afară, lumea din afara lumii noastre, la ochii răi, la cei care pun piedici după colțurile blocurilor, la cele două tabere care joacă "Țară, Țară, vrem ostași" și cum fug de lângă tine spre ei, dar rup bariera și mă întorc tot la tine mereu, ca un boomerang.
Mă gândesc la ziua aceea, la toată sala plină de oameni care se întindea în fața mea, dar goală fără tine. Cum te căutam pierdută, cum voiam să te scot din suflet și să te așez acolo pe un scaun, să te văd, să fii prezent, nu doar o iluzie. Mă simțeam ca în deșert și tu erai doar un miraj, când alergam spre tine, mă izbeam de un perete rece.
Îți mulțumesc pentru ce-mi ești și pentru ce mi-ai fost; mă rog, pentru ce nu-mi ești și nu mi-ai fost.
spațiul dintre noi pare un vid
unde niciunul nu se poate mișca
nu putem avansa unul spre celălalt;
stăm blocați într-o aglomerație
de emoții netransmise și netrăite
cuvintele dintre noi nu-s pietre
și totuși am construit ziduri întregi de apărare
care ne despart
și peste care nu putem trece,
nu le putem sparge
pe noi nu ne despart oceane,
și totuși nu putem înota prin această liniște
prin acest întuneric dintre noi
construim câmpuri magnetice
dar amândoi purtăm același semn
și ne respingem
am vrut să te trăiesc și nu m-ai lăsat,
acum pot doar să te scriu
www.weheartit.com
