ca și cum ar putea să mă prindă de mână,
să-mi alunge gândurile și
să-mi sărute sufletul
atunci când în jur nu e alb, nici negru;
e un cenușiu apăsător
la fel ca vocea ta
Îți caut vocea prin mulțime
ca și cum ea ar putea să-mi șteargă lacrimile
să-mi atingă buzele
și să o prind în palmele mele
pe care să le duc la ureche
când am nevoie de tine
Îți caut vocea ca și cum aș căuta aer,
sau apă în deșert
și când o aud, e de fapt un miraj
nu ești nici în fața mea, nici în spatele meu,
nici măcar lângă mine
Îți caut vocea ca pe rațiunea
pe care am pierdut-o când te-am găsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu