De ce?

...pentru că atunci când l-am văzut prima oară și aș fi fost pusă să aleg dintr-un milion de oameni,  pe el nu l-aș fi ales. Dacă mi-ar fi spus cineva că ritmul inimii mele va bate în funcție de el, aș fi râs...

...pentru fiecare neuron pe care mi l-a pus la încercare și pentru cei pe care i-a și distrus

...pentru fiecare gând ascuns pe care l-am avut și pe care l-a scos la iveală oricât de încătușat era în mintea mea

...pentru că atunci când vorbeam, mă simțeam în Lie to me, iar fiecare minciună pe care vreodată am spus-o, m-a apropiat de el

...pentru că atunci când mi-a strâns mâna prima dată, am simțit că nu vreau să treacă o zi fără să-i simt din nou mâna în mâinile mele

...pentru că am fost o provocare, pentru că ne-am căutat  reciproc atenția și când am avut-o, am simțit că am păcălit timpul 

 ...pentru fiecare glumă proastă făcută vreodată, pentru că am învățat să vorbim aceeași limbă 

...pentru că de fiecare dată când plângeam, cea mai inoportună glumă mă făcea să conștientizez că pentru fiecare lacrimă risipită, ratăm un zâmbet

...pentru că am reușit la rându-mi să-l enervez măcar jumate din cât a reușit el

...pentru că mă făcea să văd semnificativul și nu banalul

...pentru clătitele de dimineață, pentru tortul de biscuiți de mai târziu, pentru toate cicolatele mâncate împreună și cafelele în doi

...pentru whiskey-ul cu gheață și cola

...pentru că mama mi l-a citit în ochi

...pentru că, deși mi-a dat impresia că nu mă ascultă niciodată, mereu a știut să spună o vorbă unde îi era locul și când îi era timpul

...pentru că el nu mi-a dat soare, dar mi-a dat curcubeu

...pentru că m-a învățat că există atâtea stări prin care ființa umană poate trece într-o zi

... pentru că atunci când râde, ființa lui se ascunde în spatele puștiului inocent de 14 ani

 ...pentru că atunci când îmi ia fața în palme și mă aseamănă cu toate animalele grădinii zoologice, mă văd în ochii lui

...pentru că ochii lui sunt doar căprui, dar mă pătrund până în măduva oaselor și-mi fură rațiunea

...pentru că, deși  în gesturile mele îl recunosc pe el, în gesturile lui mă recunosc pe mine 

...pentru că ochii lui m-au dezbrăcat de mai multe ori decât au vrut să o facă mâinile lui

...pentru că sunt omul de astăzi

...pentru că m-a învățat să fiu

...pentru că astăzi, 23 ianuarie 2018 îi cerșesc explicit prezența.