un frig ce mă face să tremur din fiecare încheietură
și pentru care nicio haină nu e destul de groasă
pentru că tu intri pe sub orice pulover
aruncat pe mine în grabă dimineața
când plec să te caut încă înainte să răsară soarele.
Mi se pare că te-aș putea găsi mai ușor
în întuneric pentru că m-aș putea izbi de tine
fără să știu unde ești și atunci aș rămâne blocată
în umbrele și ceața care mă amăgesc că ești tu.
Și aș ști că nu ești, prin simplul fapt
că în alt întuneric tu îmbrățișezi alte umbre
și altă ceață.
Mă întorc obosită după ce mi-ai alergat prin suflet
fugind de mine și mă arunc în așternuturile
reci și grele. Geamul stă închis, dar pe sticlă dorul
își lasă amprentele condensate și scrie
cu litere incolore un gând nespus.
Mi-e dor ca după un vis pe care nu l-am avut,
dar când mă trezesc dimineața
simt că mintea mi-e plină de el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu