hoinărind ca personajul lui Joyce;
Tu nu erai real, erai în mintea mea,
însă povesteam împreună și discutam despre
arhitectura caselor aliniate cuminți la stradă,
fiecare păstrând înăuntrul lor povești de nepovestit.
Ție îți plăcea casa aceea mare din mijloc,
singura cu acoperișul verde;
oarecum, te indentificai cu felul cum ieșea în evidență,
iar eu mă imaginam stând în apartamentul mic
din colț, de unde puteam bea cafeaua dimineață,
(cafeaua tare, fără zahăr și cu lapte - cum îți place ție).
Și nici măcar ploaia nu te-a putut scoate din
mintea mea și cu tricoul ud mă vedeam în
brațele tale(întâlnindu-te la capătul străzii,
unde aleea îmbrățișa cerul), alungând frigul ce
se instalase în mine.
Dragule, sper că nu ești obosit,
sper că nu te-am plimbat prea mult,
mai e și mâine o zi.
Dac-ai putea vedea cu ochii mei și
dac-ai putea simți cu mâinile mele,
acum ai fi în Dublin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu