Ceva

    Noi doi am avut ceva. Nu a fost un balon cu aer cald cu care am invadat cerul, a fost doar un balon cu heliu cu care ne-am jucat în zilele goale pe care le-am umplut cu noi. N-am dat sfoară în țară, nu voiam să te împart cu întreaga lume, te-am păstrat cu egosim, iar dacă te povesteam cuiva, te defineam intangibil. Dar a fost un ceva frumos, intens. Și poate tocmai acest mister care a învăluit "ceva"-ul nostru, ne-a făcut să trăim fiecare moment altfel. Și nu-ți săream în brațe când te vedeam, deși de multe ori aș fi vrut. Și nu te sărutam de fiecare dată când te aveam în față, deși tu-mi citeai pe buze, dar mă lăsai să fierb în dorința mea precum fierb căpșunile în propriul sirop când se fac dulceață, deși gustam din același sirop. Pentru că deși, de multe ori nu făceam anumite lucruri, amândoi ni le doream, dar mereu am fost niște actori buni. Poate tu mai bun ca mine. Dacă știam atât de bine să-mi joc rolul, această piesă s-ar fi terminat la timp. Și nu am avut un public care să zică la sfârșit "bis", dar atâtea scene s-au repetat! 
    Eu cred că noi doi am oprit și timpul uneori. Pentru că au fost momente când eram doar noi și am trăit asta, așa cum am trăit singurătatea în doi.  Dar ai fost mereu lângă mine, deși nu ai fost palpabil, deși te-am atins doar cu sufletul și te-am privit tot cu sufletul. Cu ochii doar te-am iubit. Și te iubeam de fiecare dată când te vedeam, azi poate puțin ciufulit, mâine poate cu acel tricou care nu-mi place, dar cu siguranță venea ziua când purtai blugii perfecți și cămașa ta albă sau albastră. Te iubeam atunci când coborai scările și ne întâlneam întâmplător sau când râdeam împreună și ți se formau cutele acelea în jurul buzelor. Atunci mintea mea îți fotografia imaginea și o păstra mult timp și mă găseam zâmbind, singură în pat. 
    Da, noi am avut ceva. Noi am avut discuții care nu începeau cu "bună, ce faci?" și nu se terminau cu "pa". Discuțiile noastre erau ipoteze, argumente, țipete, râsete, lacrimi, săruturi. N-aș putea reda o discuție cu tine, pentru că ea nu se povestește, ea se simte. Noi n-am avut apusuri și răsărituri, dar am avut zile, si au fost zile pline, zile cu cafea, cu paste, cu compot de piersici.
Am avut și uși trântite și "du-te dracu' ", am fost pe rând și proști și idioți, am fost noi. Cel mai important e că am fost doi. Ai fost ca un șablon și m-am decupat după tine și ne-am suprapus, dar întotdeauna tu ai fost din material dur și eu doar din hârtie. Dar cred că asta ne definea.
    Ceva-ul nostru poate fi amintit la trecut, dar el este prezent. Ceva frumos durează puțin și se simte cât o fracțiune de secundă, dar eu cu tine am simțit fericirea cât un minut. Lângă tine timpul durează altfel.