Am întins mâna spre tine și mi-am trecut ușor degetele peste buzele tale. M-ai primit rece, mă lăsai să te privesc ca și cum aș privi o statuie și în fond, asta întruchipai în fața mea. Despre o statuie ai o imagine de asamblu; știi cum trebuie să arate, îi știi povestea, știi cam ce se vrea a fi, dar ceea ce nu știi este ce te-a adus în fața ei. Nu știi cum ai ajuns să o privești și să-ți stârnească în interior atâtea emoții și să te arunce într-un iad al întrebărilor la care poate nici nu vei găsi răspuns.
Tot rece mi-ai luat capul în mâini și mi-ai șoptit ceva la ureche. Nu-mi amintesc ce. Mă amețise glasul tău, iar cuvintele s-au risipit în aer în fraze incoerente și ilogice. Parfumul tău mă sufoca și nimic nu era mai plăcut decât să mă sufoc cu tine; cel mai dulce chin.
Te-am strâns în brațe și te striveam în îmbrățișarea mea și voiam să te fac mic și să pot cuprinde în spațiul dintre mâinile mele fiecare părticică din tine, voiam să te sfărâm. Mi se părea că în acel moment corpurile noastre erau două râuri care se întrepătrund și formează un fluviu; noi eram doar simplă materie fluidă care curgea odată cu timpul.
Apoi am deschis ochii și nu erai.
www.weheartit.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu