duminică, 3 decembrie 2017

Opriți timpul!

Opriți timpul! 
Vreau să cobor din acest tren.
Stația la care trebuia să mă opresc
a trecut ca și neobservată.
Tu erai destinația mea.
Dar când aveam impresia că ești înainte 
și te ajung, observam că te trecusem deja.
Nu mai vreau să mai gonesc prin timp
încercând să ating intangibilul. 
Nu vreau să mai trag de firul ăsta de ață alb
cu care suntem cusuți noi doi
pentru că, nefiind elastic, se va rupe.
Am trăit această călătorie până când
clipa s-a consumat și eu o dată cu ea. 
Am obosit privind stații după stații trecând,
privind oameni grăbiți,
oameni așteptând, oameni primind alți oameni.
Vreau să cobor din acest regio, nu mai vreau 
să opresc la toate stațiile,
nu mai vreau să treacă oameni prin timpul meu,
nu vreau să se mai urce
sau să coboare după bunul plac.
Nu mai vreau să mă întorc la stația 
unde credeam că te găsesc așteptând pe peron
ca după un tren întârziat. 
Nu mai vreau să cred că mă așteptai pe mine.
Nu mai vreau să opresc la o stație 
care este doar un obstacol în călătoria mea. 

www.weheartit.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu