Te consideri
salvare pentru alții,dar în încercarea ta, te pierzi pe tine. Încerci să te
salvezi și arunci săgeți în jurul tău și atunci egoismul devine cea mai mare
armă a ta. Ți-e bine. Ai mereu un refugiu. Știi mereu unde să te duci. Nu te
interesează să fie toți pe aceeași linie. Știi cum e asta? Arunci un colac de
salvare, când îți dai seama, de fapt, că tu te îneci. Și atunci oscliezi. Ce
faci? Să salvezi sau să te salvezi? Pentru că le-ai face pe amândouă, dar
conștientizezi că nu poți. Pentru că întotdeauna e mai bine să rănești, decât
să fii rănit. Nu ai două colace de salvare. Dar, cred că dacă ai avea, pe unul
l-ai ascunde. De ce? Pentru că vrei să pari că salvezi, să ți se recunoască
meritele. Ajuți pentru că iubești sau iubești pentru că ajuți? Ai vrea să
înțelegi și tu, dar cum să o faci dacă tu nu știi ce iubești. Iubești ce ai sau
ce-ți lipsește? E frustrant că nu le
poți avea pe toate, nu? Trebuie să te gândești că atunci când îți faci corabie,
trebuie să pleci cu ea pe mare. Plecarea presupune obstacole, marea presupune
furtuni. Furtunile-sacrificii, iar sacrificiile reprezintă pierdere. Mereu
trebuie să pierzi ca să câștigi; ceva mai bun, sau nu. Ești
dispus? Sau te complaci în starea în care ești? Nu ai de ales? Ba da. Mereu.
Când crezi că nu ai de ales, tocmai ai făcut-o.
Bun, ai plecat pe mare, dar nu ai
plecat de dragul plimbatului, ai plecat să-ți crești adrenalina, să ieși din monotonie,
să ieși din rutină,dar ai intrat în altă rutină. Deci, te-ai amăgit doar. E
corabia ta, crezi că știi să o manevrezi, dar uite că îi pierzi controlul la un
moment dat, scapi cârma din mâini. Arunci ancora. Te-ai salvat? Deloc; pentru că ai rămas în mijlocul pustiului, unde nici busola
nu-ți mai merge. Ghici? Nici vântul nu-ți mai este prielnic. Impasul la care ai
ajuns a fost cauzat din cauza capriciului tău de a avea corabie. Și de ce-ți
trebuie o mare agitată când la țărm e liniște?
Și iubirea, ca o corabie cu care pleci în mare...
www.weheartit.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu