E toxic.
Cine a
împrăștiat cu otravă?
Nu
vreau să mai respir această iubire.
Prin
vene îmi curge un “tu”
de altă dată,
rămășițele
unui tu schimbător:
odată blând,
astăzi meschin.
Tac o
clipă și ascult ecoul trecutului
care mă
mai îmbrățișează în nopțile furtunoase.
Tună și
fulgeră și stropi violenți
bat în
geamul de la fereastra
unde odată te priveam venind.
Această
ploaie te-a schimbat în ceva iluzoriu.
Continui
să mă întreb:
Tu ai
adus ploaia,
sau ploaia
te-a adus pe tine?
pentru că țipă la mine și nu înțeleg.
În
depărtări, cu glas pierdut te strig.
Te uiți
în jurul tău și nu vezi nimic.
Straniu.
Eu mereu ți-am văzut vocea.
Și acum
am încătușat o parte din ea
în borcanul
cu amintiri despre tine
pe care
am scris “a fost”.
Cât e ceasul?
Poate
că e timpul să mă opresc
din această
goană deluzorie
după
tine, după noi.
Dimineață
când m-am trezit,
te-am auzit strecurându-te afară.
Laș.
Soarele
nu răsărise încă,
dar te
vedeam în întuneric.
Ia-mi
tot și pleacă, risipitorule! Am țipat.
Acum nu
mai ești. Ai rămas umbra a ceea ce păreai a fi odată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu