Stropi
de ploaie pe pielea arzândă de dor
și raze
de soare pe trupul uscat de timp;
timp în
care te-am așteptat
căutându-te
printre furtuni.
Ai
trecut ca vârtej.
Agitație,
forfotă, într-o viață boemă te-am pierdut.
În
mulțimea de siluete care se caută dezorientate pe sine
te-am
căutat, în ploaie.
Am
văzut haos,
corpuri
fără suflete căutau speranțe ce atârnau
de un
fir de ață,
legate de
o realitate care se dematerializa
în lumina
soarelui.
Așa cum
ne-am dematerializat și noi în momentul
când credeam că suntem intangibili.
Stropi
de ploaie cu parfumul tău pe umerii mei goi
și raze
de soare cu gustul tău pe buzele mele lipsite
de
tine.
Stropi
de ploaie care s-au evaporat ca noi
și raze
de soare care nu mai strălucesc la fel,
fără
tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu