Te voi pierde.
Atunci când soarele va săruta pământul la sfârșitul zilei și vor colora cerul
în sângeriu, te voi pierde. Voi lega iluzia imaginii tale de inima mea. Ecoul
vocii tale va răsuna în întreaga lume, iar strigătul meu îți va fi călăuză. Atât
de puternic că-l vei auzi și după ce voi tace. Voi aduna unu cu unu și nu-mi va
da doi, îmi va da infinit, un infinit de clipe vor fi trecând până voi realiza.
Voi căuta o limită, dar voi tinde la infinit.
Te pierd. Acel
tip de pierdere când nu mai găsesc ce pierd și nu sunt tocmai sigură de ceea ce
am avut. Negura absenței tale îmi încătușează inima. Iei cheia și uiți lacătul.
Îmi ești străin. Îmi ești enigmă și nu vreau
să te dezleg. Te dezleg și pleci. Egoist. E mai mult ca perfect, dar treptat devine
perfect simplu. Acum e prezent și te
aștept, te pierd.
Te-am pierdut. Ca
nisipul mi te-ai strecurat printre degete. Te-am pus într-o clepsidră, dar mi
te-a luat timpul, oamenii. Am încercat
să te adun,dar te-ai risipit. Cu vântul dansând te-ai dus, lăsând vijelii și
tornade și aruncând în ochi cuvinte. Te-ai lipsit de noi. Ai lăsat paranteze și
acolade și puncte de suspensie și nicio silabă, poate doar consoane. M-au
asurzit, n-am mai găsit ritmul de altă dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu