Iubesc o iluzie. Iubesc în taină. Iubesc iluzia vocii lui care mă apropie și mă-ndepărtează,
iluzia inimii lui care bate în tandem cu a mea atunci când mă strânge în brațe.
Iubesc cu speranța că această iubire este eternă, că nu este întâmplătoare, că
nu este doar o greșeală. Iubesc atât cât ar putea iubi ploaia pământul atunci
când îl atinge cu brutalitate. Obsesia de a-l ști lângă mine a creat această
iluzie; dorința de a-l ști călăuză pașilor mei, veșmânt trupului meu. M-a
amăgit zâmbetul lui, acel zâmbet care dezbracă suflete.M-a amăgit acea privire
care promitea eternitate. Iluzie îmi e
și el,îmi e și timpul. Timpul care ne-a păcălit, promițând că va avea răbdare.
Dar între realitate și iluzie mereu l-aș alege pe el. L-aș alege să-mi fie trecut,viitor
și prezent. Iubesc o iluzie care mă hrănește, mă iubește și mă lasă. Această
iluzie ca o flacără: caldă, luminoasă,dar care ca orice flacără, se stinge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu