Străini

“De eşti aproape, pieptu-mi palpită

De eşti de faţă, eu mă uimesc;

La glasu-ţi mintea îmi e răpită;

Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...”

Cezar Bolliac- Zdrobită geme inima-n mine

“De eşti aproape, pieptu-mi palpită”

Inima mi se zbate, ar ieși din piept pentru a te ȋmbrăţișa, pentru a-ţi vorbi, pentru a te atinge, lucruri pe care cu greu eu le pot face. Mă pierd,dar mă găsești tu; fug de mine,dar mă prinzi tu și mă aduci înapoi.

“De eşti de faţă, eu mă uimesc”

Iar eu aș vrea să opresc timpul în loc, să transform acest moment în eternitate,de teamă să nu fie ultimul. Te am și te mai vreau. “Lasă-mă să trec” îmi zice timpul.

“La glasu-ţi mintea îmi e răpită;"

Nu trebuie să vorbești, iţi citesc privirea, acei ochi care ascund atâtea mistere,dar pe care reușesc să le deslușesc, Dar glasul tău…glasul tău e un pansament,o mangâiere pentru sufletul meu. Uit de mine si fiecare centimentru al corpului meu se destramă. Raţiunea mea ești tu..

"Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...”

Străin imi ești și tu. Când te am în faţă,când te ating,când îţi vorbesc. Străini suntem pe măsură ce ne cunoaștem, căci ne îndepărtam. Îmi ești aproape,dar te simt departe. Inimile noastre nu mai respiră in acelasi ritm. Când te vedeam, mă vedeam pe mine,dar acum nu aș ști să spun cine s-a schimbat. Eu? Tu? Amândoi?

Când închid ochii te văd, mă atingi, mă săruti…mă trezesc. Cine ești? Cine sunt?